Ce se poate spune despre cercetaşi?

Cercetăşia urmăreşte dezvoltarea intelectuală, spirituală şi fizică, punerea tânărului în echilibru cu Dumnezeu, cu sine însuşi, cu aproapele şi cu natura. De asemenea ea urmăreşte formarea unor tineri responsabili, disponibili în a contribui la clădirea unei lumi mai bune. Mottoul cercetaşului este: „GATA ORICÂND!

Cercetaşii României fac parte din Organizaţia Mondială Scout, întemeiată de către Lordul Baden Powell, în urmă cu peste 100 de ani (primul camp –anul 1907,insula Brownsea, Anglia). O.N.C.R. (Organizaţia Naţională Cercetaşii României) , este o organizaţie non-profit, care se ocupă de educaţia non-formală, prin acţiune, a tinerilor cu vârste cuprinse între 6-18 ani.

În 1912 apăreau primele grupuri de cercetaşi români (Blaj, Braşov, Bucureşti) pentru ca în 1914, datorită activităţii lor creative, să ia fiinţă Asociaţia Cercetaşii României, recunoscută oficial.

În timpul Primului Război Mondial, cercetaşii români au dat o mână de ajutor în spatele liniei frontului, fiind prezenţi acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri, telegrafişti. În memoria celor ce au murit atunci, la Tecuci a fost ridicat un monument, singurul din lume dedicat cercetaşilor.

Organizaţia Mondială a Mişcării Scout numără în prezent peste 28.000.000 membri activi în 216 ţări şi teritorii. În România, peste 2.500 de membri îşi desfăşoară activitatea în 63 de filiale.

Centrul local „Lotus” a apărut în anul 1994, fiind fondat de doamna profesoară Victoria Stanciu, de la Colegiul Dobrogean Spiru Haret, împreună cu elevul Andrei Sarvaş. În cadrul centrului, mereu a tronat spiritul de echipă, prietenia şi, inevitabil, pofta nestăvilită pentru distracţie, cunoaştere şi aventură. Toate acţiunile desfăşurate au scopuri educaţionale şi umanitare, şi urmăresc sustragerea tinerilor din rutina zilnică. La cercetaşi înveţi lucruri utile (reguli de supravieţuire, noduri, poi, şamd), ajuţi mediul înconjurător, dar şi pe cei care au nevoie, şi, cel mai important, te distrezi şi îţi faci prieteni noi. Pentru unii ar fi o experienţă inedită; noi n-avem nevoie de mulţi bani sau de condiţii ca să ne simţim bine. Acest lucru ar putea părea şocant pentru cei prinşi în vâltoarea mondenităţii. Dar şi aceştia, după un camp reuşit, îşi schimbă părerea despre cum se pot distra tinerii, şi îmbrăţişează ideologia noastră.

În prezent, centrul nostru are două ramuri de vârstă: exploratori (15-18 ani) şi seniori (peste 18 ani). Cel mai activi sunt exploratorii, care în timpul unui an, au un calendar prestabilit: participare la campul „Unitate şi Prietenie” Alba-Iulia, organizarea unei acţiuni în oraş de 1 decembrie, vizita la azilul de bătrâni în ajunul Crăciunului, organizarea campurilor locale (Babadag, Niculiţel, Cocoşu, etc), organizarea unei acţiuni de 1 martie, participare la campul „Cupa Izvoarelor” Vâlcea, organizarea campului „Fun Hunting” Sulina. Între ele, sunt organizate hike-uri de o zi prin judeţ sau prin oraş, deobicei puse la punct de câte o patrulă.

Exploratorii sunt împărţiţi în patrule; în prezent, avem 3 patrule active: Focutza, Stuff şi Tribal. Fiecare patrulă are un şef de patrulă, ales în unanimitate de către membrii patrulei, în acord cu şeful centrului de exploratori. Deasemenea, în cadrul patrulei, fiecare membru are o funcţie: sanitar, geograf, călăuză, bucătar, etc.

Şeful unităţii de exploratori este ales o dată pe an, cam în septembrie, dintre cei care au peste 16 ani, în cadrul unei Adunări Generale, când trebuie să fie prezenţi măcar 50% dintre membrii activi. Alegerea se face prin vot secret.

Fiecare cercetaş trebuie să-şi depună jurământul! Prin depunerea jurământului, cercetaşul rămâne cercetaş pe viaţă, şi se angajează să respecte regulile cercetaşului.

Exemple de legi:

  • Cercetaşul consideră ca onoarea sa faptul că i se acordă încredere.
  • Cercetaşul este loial patriei sale, părinţilor, şefilor şi subordonaţilor săi.
  • Cercetaşul este mereu gata să servească şi să-si salveze aproapele.
  • Cercetaşul este prietenul tuturor şi fratele oricărui alt cercetaş.
  • Cercetaşul este politicos şi generos.
  • Cercetaşul vede în natură opera lui Dumnezeu; el iubeşte plantele şi animalele.
  • Cercetaşul ascultă fără să replice şi nu face nimic pe jumătate.
  • Cercetaşul este stăpân pe sine, el râde şi cântă chiar şi-n situaţii dificile.
  • Cercetaşul este econom şi are grijă de bunul celuilalt.
  • Cercetaşul este pur în gândire cuvinte şi acţiuni.

Această festivitate este organizată special, şi este un moment încărcat cu puternice semnificaţii spirituale şi patriotice.

Dacă eşti interesat să te înscrii la noi, găseşti mai multe detalii pe site-ul nostru: tulcealotus.wordpress.com . Acolo găseşti secţiunea de înscriere. Vei fi contactat imediat, şi va trebui să te prezinţi la măcar o întâlnire de unitate (aceastea au loc la Casa Olteanu).

Noi dorim ca în viitorul apropiat să ne înfiinţăm şi o unitate de temerari, însă pentru aceasta am avea nevoie şi de adulţi care să ne susţină cauza. Pentru orice fel de ajutor (fie el de orice natură) nu ezitaţi să ne contactaţi. Noi reprezentăm oraşul nostru în faţa întregii ţări, şi până acum am făcut o impresie bună. N-avem însă parte de sprijiunul de care am avea nevoie!

Buturugă Roxana,

Cercetaş, departamentul Programe

Patrula Focutza

 

Articol scris de Orasul Tulcea gravatar

 

Site: http://www.orasul-tulcea.ro/
Vino sa descoperi orasul Tulcea! Fii la curent cu ce se intampla, zi de zi, in orasul nostru: stiri, evenimente, imagini din Tulcea si multe altele Citeste toate articolele scrise de Orasul Tulcea (144)

 

 

Daca preiei aceasta informatie, nu uita sa precizezi sursa: orasul-tulcea.ro Iti multumim!