In urma unor dezinformari apărute in media locala si nationala, dezinformari legate de activitatea Centrului Social de Urgenta “Phoenix” si a modului de lucru a acestuia, insp. Daniela Ungureanu, sefa centrului, a acordat un interviu pentru ghidul local tiparit Info Tulcea (Nr. 1 (12), anul II), in incercarea de a lamuri lucrurile. Redau mai jos interviul, asa cum a fost el publicat in print-ul mai sus amintit.

R: Câți beneficiari există la ora actuală în centru ?

D.U.: În prezent, în evidențele CSUP există 26 persoane fără adăpost, identificate atât prin eforturile asistenților sociali cât și cu sprijinul Spitalului și al Poliției. Mai pot adăuga aici că unii beneficiari au fost internați la spital, urmând să revină în centru după rezolvarea problemelor medicale.

R: Până acum au fost persoane ne-acceptate în centru ?

D.U.: Nu. În urma anchetei sociale s-a constatat că solicitanții îndeplinesc condițiile de acordare a serviciilor sociale în cadrul CSUP. Există însă și cazuri în care s-a înțeles greșit destinația centrului, astfel că ne-au contactat persoane care, nefiind fără adăpost, solicitau un loc de muncă, hrană etc. Acestea au fost îndrumate către instituțiile sau serviciile cu atribuții în domeniu.

R: În presă s-a menționat și despre refuzul unor beneficiari de a locui în centru. Cum comentați ?

D.U.: Nu este vorba de un ”refuz”. Avem doi beneficiari care au fost reintegrați în familie și unul care și-a găsit loc de muncă, oferindu-i-se și cazare, astfel că nu au mai avut nevoie de serviciile centrului.

R: S-a afirmat că nu ați făcut destulă reclamă centrului…

D.U.: La inaugurarea centrului au fost invitați, pe lângă reprezentanți ai tuturor instituțiilor din Tulcea, presa și televiziunea locală. Am scris despre inaugurare în numărul trecut al revistei dumneavoastră, care se distribuie gratuit și este la îndemâna oricărui cetățean, precum și în revista Primăriei sau pe alte site-uri. Am distribuit aproximativ 300 de pliante. Ne facem cunoscute serviciile și prin activitatea noastră pe teren.

Centrul Social de Urgenţă este un serviciu comunitar aflat în subordinea Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială Tulcea, fără personalitate juridică, înfiinţat prin proiectul iniţiat în cadrul Programului de Interes Naţional “Combaterea excluziunii sociale a persoanelor fără adăpost prin crearea de centre sociale de urgenţă”, selectat şi aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse nr. 705/26.09.2006.

Obiectul de activitate al C.S.U.P. îl constituie acordarea, în mod gratuit, de servicii sociale specializate, în conformitate cu standardele generale de calitate şi individualizate potrivit nevoilor specifice şi reale ale fiecărui beneficiar, menite să asigure prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale situaţiilor de risc care au generat marginalizarea sau excluderea socială a persoanelor în cauză.

C.S.U.P. are o capacitate de 50 locuri – 36 de locuri la demisol şi 14 locuri la parter- iar de serviciile acestuia pot beneficia: persoane fără adăpost, indiferent de sex, care se află în stradă de o perioadă lungă de timp, precum şi persoane şi familii cu sau fără copii, care şi-au pierdut locuinţa din diverse motive, cerşetori, vagabonzi, tineri proveniţi din centrele de instituţionalizare care după împlinirea vârstei de 18 ani nu au o locuinţă, victime ale traficului de persoane.

CENTRUL SOCIAL DE URGENŢĂ „PHOENIX”

Str. Navaliștilor nr. 13, Tulcea

E-mail: csuptulcea@yahoo.com

Daniela Ungureanu, șef centru

Telefon: 0240.534.267

Mobil: 0747.072.434

 

Articol scris de Orasul Tulcea gravatar

 

Site: http://www.orasul-tulcea.ro/
Vino sa descoperi orasul Tulcea! Fii la curent cu ce se intampla, zi de zi, in orasul nostru: stiri, evenimente, imagini din Tulcea si multe altele Citeste toate articolele scrise de Orasul Tulcea (144)

 

 

Daca preiei aceasta informatie, nu uita sa precizezi sursa: orasul-tulcea.ro Iti multumim!