În cursul dimineții de azi, pe dig-ul din zona de est a orașului, un autobuz umplut peste capacitatea maximă cu muncitori se deplasa către fabrica de confecții TEXTILE GEL&CO ROM SA din Tulcea. Autobuzul s-a răsturnat, în urma acestui nefericit accident rezultând 4 morți și zeci de răniți.

Imagini: Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea

Anchete cu privire la acest nefericit incident sunt în derulare. Poate în urma lor se vor obține răspunsuri la o serie de întrebări:

  • când a văzut acel autobuz ultima revizie tehnică? (știm cu toții care este condiția tehnică a unui astfel de autobuz)
  • de ce autobuzul era umplut peste capacitatea maximă?
  • de ce s-a permis circulația pe dig-ul respectiv?
  • de ce lucrările la drumul principal durează atât?

Condoleanțe familiilor îndurerate!

Update:

Până în acest moment, 6 persoane aflate în stare gravă au fost transportate la Bucureşti cu ajutorul a 2 elicoptere iar alte 2 persoane accidentate au fost transferate la Constanţa. În ceea ce priveşte Spitalul de Urgenţă Judeţean Tulcea, în acest moment, primesc îngrijiri medicale 45 persoane implicate în accident.

Prefectul judeţului Tulcea, Vasile Gudu a contactat reprezentanţii firmei de confecţii în cadrul căreia erau angajate persoanele ce au fost implicate în accidentul rutier de astăzi, cerându-le să se ocupe prioritar de problematica familiilor care au pierderi omeneşti şi/sau se confruntă cu rude accidentate.

În paralel, a fost iniţiată o anchetă pentru stabilirea cadrului în care a fost produs accidentul.

Centralizând acum datele structurilor implicate în operaţiunile de salvare, concluzionăm şi declarăm faptul că au existat 76 de persoane în autobuz, ceea ce înseamnă că acesta era supraîncărcat. Aşteptăm rezultatele anchetei, pentru a vedea cine nu şi-a făcut treaba, cine este vinovat de această tragedie, cât şi cine va răspunde în faţa familiilor victimelor. Mă alătur familiilor care astăzi sunt îndurerate, cu promisiunea că vor fi luate măsuri. Cei care în acest moment trec prin clipe grele, trebuie să ştie că le suntem alături.

declară prefectul judeţului Tulcea, Vasile GUDU.

 

Articol scris de Orasul Tulcea gravatar

 

Site: http://www.orasul-tulcea.ro/
Vino sa descoperi orasul Tulcea! Fii la curent cu ce se intampla, zi de zi, in orasul nostru: stiri, evenimente, imagini din Tulcea si multe altele Citeste toate articolele scrise de Orasul Tulcea (144)

 

 

Daca preiei aceasta informatie, nu uita sa precizezi sursa: orasul-tulcea.ro Iti multumim!