La sfârşitul lunii octombrie, reprezentanţii autorităţilor locale din patru localităţi afectate de inundaţiile acestui an, în judeţul Tulcea, au recepţionat motopompele donate prin Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, de către Comandamentul European al Statelor Unite.

Astfel, comunele Ceatalchioi, Maliuc, Murighioil şi Crişan au din acest an, în proprietate publică, câte o motopompă Novus 36, achiziţionată cu expertiza Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi care vor putea sprijini populaţia locală în intervenţii rapide în situaţii de urgenţă.

Prefectul Judeţului Tulcea, Vasile GUDU mulţumeşte reprezentanţilor Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti pentru sprijinul oferit comunităţilor tulcene aflate în nevoie, promisiunea lansată la momentul situaţiei de criză fiind astfel îndeplinită cu succes.

In urma inundaţiilor care au afectat Estul şi Sud-Estul României, Comandamentul European (EUCOM) a pus la dispoziţia Biroului SUA de Cooperare în Domeniul Apărării în cadrul căruia se derulează Programul de Asistenţă Umanitară, suma de 40.000$ pentru ajutor umanitar de primă urgenţă în patru sate cele mai afectate de aceste fenomene extreme. Pentru localităţile tulcene identificate de Instituţia Prefectului au fost achiziţionate şi predate deja pompe de evacuare a apei din locuinţe şi gospodării.

Luând în considerare specificul zonei, cât şi necesitatea asigurării unui mediu sănătos dezvoltării de activităţi în localităţile precizate, reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti vor mai achiţiona filtre de purificare a apei, urmând ca şi acestea să fie predate reprezentanţilor autorităţilor locale.

Și tot în această perioadă, Prefectura Tulcea desfășoară o campanie de reconstrucție a locuințelor afectate de inundațiile din această vară.

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să-ți petreci sărbătorile de iarnă într-un cort în Delta Dunării?

Către

  • Instituțiile Prefectului din întreaga țară
  • Companiile de construcții de locuințe
  • Echipele de specialiști și meșteri constructori
  • Voluntari

Oferiți-ne o mână de ajutor pentru reconstrucția caselor dărâmate de inundațiile acestui an din comuna Ceatalchioi, județul Tulcea!

Deși avem toate materialele de construcții, datorită specificului geografic, comunitatea locală nu dispune de suficientă forță de muncă pentru ridicarea caselor dărâmate.

Aceste familii merită căldura unui cămin de sărbători!

Pentru relații suplimentare ne puteți contacta la telefon 0240.511.042 sau pe email prefect@prefecturatulcea.ro

 

Articol scris de Orasul Tulcea gravatar

 

Site: http://www.orasul-tulcea.ro/
Vino sa descoperi orasul Tulcea! Fii la curent cu ce se intampla, zi de zi, in orasul nostru: stiri, evenimente, imagini din Tulcea si multe altele Citeste toate articolele scrise de Orasul Tulcea (144)

 

 

Daca preiei aceasta informatie, nu uita sa precizezi sursa: orasul-tulcea.ro Iti multumim!